Sufletelul invata
de Mircea Santimbreanu
Cand Ionel se apuca de invatat, toata lumea din jur paseste in varful picioarelor. De fapt, “toata lumea din jur” e numai bunica,scunda, slaba si putin cocosata. Mama e la serviciu iar tatal e plecat de vreo trei saptamani in delegatie.
Se intelege, bunicii nu ii vine prea usor sa calce in varful picioarelor- are aproape saptezeci de ani. Ea stie insa ca tarsaitul papucilor il enerveaza pe baiat. Si doar sufletelul invata… . “ Lasa-l sa invete… dragul de el ! Ce silitor e ! Cum vine de la scoala se apuca de invatat. Nici sa manance nu mai are rabdare. Dragul de el, mananca cu ochii in carte… Si cand se incalta e cu cartea alaturi… Saracutul, de-abia nimereste sireturile de la adidasi”. De aceea il incalta bunica, in timp ce sufletelul citeste. Ati mai pomenit un baiat asa de sarguincios?! Se spala cu cartea in mana… Si culmea! La scoala, doamna invatatoare ii da numai “sufficient”. Cum poate spune doamna invatatoare ca sufletelul nu invata deloc? Ionel e constiincios! Toata ziua sta cu cartile in mana, manca-l-ar bunica de sufletel! Uite, si acum citeste de numai-numai!
Cu parere de rau, bunica trebuie sa-si deranjeze sufletelul ca sa-l trimita sa cumpere paine:
Ionel… Ionel, sufletelule…
Ce vrei?
Dragutul de el, nici cand vorbesti cu el nu isi desprinde ochii de pe carte!
Comoara lui bunica, nu te duci tu dupa paine?
Uff! Nu poate omul sa citeasca un rand ca ba trosnesti lemnele in soba, ba faci galagie cu galeata de apa, ba vrei sa ma duc dupa paine… Eu nu mananc paine. Du-te dumneata daca vrei paine… Pe mine sa ma lasati in pace. Am de invatat… Dumneata nu vezi?
Si agita in fata bunicii o cartoaie groasa cat ghiozdanul, invelita cu o coperta albastra pe care scria mare, cu litere de mana: Limba si literatura romana. Bunica priveste cu admiratie cartea cea groasa si isi cere iertare:
Nu te enerva, scumpule, ma duc eu… invata, invata… sufletelule…
Cand bunica se intoarce, baiatul e tot neclintit.
Manca-l-ar bunica, cum mai citeste el! A si terminat toata cartea de “Limba si literatura romana”…
Da-mi “Cunoasterea mediului”… E in ghiozdan… imbracata in coperta rosie, mormaie Ionel la bunica.
Bunica alearga la ghiozdan, scoate o carte la fel de groasa ca si prima si cu sufletul la gura de oboseala i-o duce lui Ionel. Un singur lucru o ingrijoreaza pe bunica. Ionel nu prea scrie. Ba chiar nu scrie deloc. Bunica isi ia inima in dinti si il intreaba pe sufletel:
Ionel… sufletelule, voi nu aveti de scris?
Baiatul raspunde plictisit, fara sa isi ia ochii de pe carte:
Mda… avem…
Si… si nu scrii, sufletelule?
Sufletelul arunca furios cartea:
Nu vezi ca invat?
Nu te supara, sufletelule… Poate, ziceam, de, sa te ajut putin…
Ionel se da repede jos din pat. I-a trecut furia. Ochii ii sclipesc vesel:
Bunico, dumneata scrii frumos, nu-i asa? Scotoceste in ghiozdan, scoate o carte si un caiet si scrie-mi si mie temele la matematica. Te rooog frumoooos! se miorlai Ionel la bunica.
Bunica scoase matematica din ghiozdan si se apuca sa scrie temele. Dar ea e batrana si nu prea vede bine, asa ca mai incurca numerele si mai gresi.
Uite… e bine? Am terminat.
Foarte bine! Vino sa te sarut, bunico.
Dar Ionel nici nu baga de seama ca tema avea multe greseli pentru ca nici nu se uita peste ceea ce scrisese bunica.
A doua zi veni nervos de la scoala, tranti ghiozdanul si incepu sa strige la bunica:
Ce mi-ai facut? Mi-a dat insuficient… Numai din cauza ta. Uite! Toata tema e taiata cu rosu! Si, dupa ce se mai potoli din tipat, Ionel o privi aspru pe bunica si ii spuse pe un ton taios:
Tu ai gresit, tu sa refaci tema!
Apoi se puse pe pat, tinand din nou in mana cartea de „Cunoasterea mediului”. Bunica se aseza la biroul de langa patul baiatului si se apuca de scris. Dupa o jumatate de ora ea observa ca sufletelul a adormit cu cartea in mana. „ E obosit, saracutul. A invatat mult saptamana aceasta”, se gandi bunica. Pentru ca baiatul sa doarma mai bine, bunica se ridica de la birou si ii lua cartea din mana. Se uita lung la carte si se gandi ca pe vremea ei literele din manuale erau mai mari. Isi potrivi ochelarii si incepu sa citeasca:
„… Ramas pe tarm, fugarul privea piratii ce se indepartau pe mare… Atunci, apucand cu o mana calul de capastru, iar cu cealalta scarpinandu-se la ceafa, scoase pistolul si incepu sa traga…”
Bunica nu pricepe nimic. Scoate ochelarii, ii sterge de doua ori si ii potriveste mai bine. Intoarce pagina:
„ Scoase un urlet fioros si zvarli cutitul spre palmier, dar acesta disparuse. O banuiala incolti in mintea piratului: nu cumva era o pacaleala?”
O banuiala, vorba cartii, incolti si in mintea bunicii. Asta era „Cunoasterea mediului”? Nu cumva era o pacaleala? Se indrepta spre ghiozdan, scoase cartea de „ Romana”, o deschise, se uita la prima pagina si ramase mirata. „Autorul” manualului avea, saracul, un bandaj pe un ochi. Cine o fi? Citi explicatia:”Tom chiorul, tanarul bandit din America”. Apoi, rasfoind „manualul”, dadu de alta poza, cu un bandit vestit.
Ingrozita, bunica scapa cartea din mana. Se apleca sa o ridice si o lovi in fata caldura sobei in care pocneau lemnele aduse de dansa.
Ionel! Striga bunica. Ce materii aveti voi maine la scoala?
Baiatul se rasuci in pat si ii raspunse mormaind:
Limba si literatura romana, Cunoasterea mediului,…
Va sa zica, Limba romana… Alese cartea cu coperta albastra si o arunca in foc. Pe urma, Cunoasterea mediului, zici? Paginile cartii cu coperta rosie ajunsera si ele in foc.
Ce faci, bunicuto? sari ca ars baiatul.
Dar bunica nu raspundea. Arunca in foc cartoaie dupa cartoaie. Se intoarse apoi cu fata rosie, imbujorata, catre baiatul care ramase uimit:
Ce fac? Nimic… Am atatat putin focul… si adauga aspru, privindu-l peste ochelari: Sa lipsesti din ochii mei… Du-te de adu doua brate de lemne, si pe urma stam noi de vorba. Ma mai pricep si eu la Cunoasterea mediului si la Limba romana, „sufletelule”…
